PARAGINĂ: Ce-a ajuns industria braşoveană
Publicat in: Cotidianul Transilvania Expres nr. 5974 din Lu, 01 Apr 2013
Capitalismul sălbatic de după 1990 a pus pe butuci industria de la poalele Tâmpei. Unele uzine au fost rase de pe faţa pământului, iar cele care încă mai există astăzi produc la scară mult mai mică, având numai câteva sute de angajaţi.
De la Revoluţie şi până acum, Braşovul s-a schimbat enorm. Din cea mai industrializată regiune a ţării, după Bucureşti desigur, zona Braşovului şi-a pierdut identitatea. Rând pe rând, marile uzine, Tractorul UTB, Rulmentul şi Hidromecanica, au fost rase la propriu de pe faţa pământului, iar altele, precum Roman, IAR Ghimbav, Fartec, Metrom sau Carfil, funcţionează la scară mult mai mică decât o făceau pe vremuri.
De asemenea, multe alte fabrici şi ateliere din oraş au devenit istorie. În locul lor, „investitorii” au amenajat spaţii de închiriat, magazinaşe, baruri sau birouri care te îmbie cu tot soiul de „oferte”.
Tractorul UTB, „tras” în şanţ de „şofer”!
Probabil cea mai tragică dispariţie este cea a uzinei Tractorul Braşov (UTB), o companie specializată în producţia de tractoare, singura de acest fel din sud-est-ul Europei. Înfiinţată în 1925 ca fabrică de avioane (IAR Braşov), după venirea în 1946 a comuniştilor la putere, care au confiscat o mare parte din utilaje în contul despăgubirilor de război, producţia a fost orientată spre fabricarea de tractoare. Primul model scos pe piaţă a fost IAR 22. În 1948 fabrica devine Uzina Tractorul Braşov şi, cu începere din 1960, apar pe piaţă primele modele de concepţie integral românească, alături de cele cu motor Fiat.
În anul 1990, uzina avea 23.000 de angajaţi şi de bine de rău producea pentru agricultura românească, dar livra şi la export. Din păcate, managementul defectuos, voit sau nu, al tuturor directorilor care s-au perindat pe acolo, prestaţia marilor lideri sindicali, împreună cu dezinteresul guvernanţilor post-decembrişti de a păstra un brand naţional, au băgat uzina, până la urmă, în mormânt.
Nu de puţine ori, angajaţii uzinei au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de tergiversările guvernanţilor. Pentru a înţelege scara la care Tractorul a ajuns să fie manageriat trebuie spus că în anul 2002 compania a produs circa 4.000 de tractoare, deşi avea o capacitate de producţie de 32.000 de tractoare/an. În schimb, agricultura românească mecanizată în mică măsură creştea şi creşte şi astăzi mai mult sub loviturile de sapă ale ţăranilor.
În anul 2004, societatea a fost la un pas de privatizare, cumpărătorul fiind fabrica de tractoare din Italia Landini, dar, din cauza neînţelegerilor cu autorităţile locale şi din cauza alegerilor de atunci, privatizarea nu a mai avut loc. Au mai venit investitori străini, chinezi, indieni, sud-coreeni, dar au renunţat, în faţa condiţiilor care li s-au pus. Cu toate acestea, uzina şi-a continuat producţia, din 2004 trecând la fabricarea tractoarelor din gama „4”.
Privatizări de „succes”
În 2007 uzina a fost închisă, intrând în lichidare. Astăzi, numai halele părăsite şi poveştile foştilor angajaţi stau mărturie că pe-acolo, pe vremuri se producea masiv şi româneşte.
În anul 1999, prin divizarea societăţi Tractorul Braşov au rezultat şase societăţi comerciale care ulterior au fost scoase la vânzare: Frimut UTB, Rentcom UTB, Prorem UTB, AWE-HD, MUM-UTB, Scudiver UTB.
În septembrie 2002, pachetul de 50,1% din acţiunile Prorem a fost vândut de APAPS unei persoane fizice. Acesta a fost director administrativ la Banca Română de Scont şi unul din oamenii de încredere ai fostului ei preşedinte, Teodor Nicolăescu. În anul 2002, Prorem avea 246 de angajaţi, iar în anul 2004, numărul acestora a ajuns la 74.
Tot în septembrie 2002, APAPS a vândut pachetul majoritar de acţiuni de 51% de la Scudiver către un investitor privat. Ulterior, activele Scudiver au fost trecute pe o nouă companie, SUDV, cu acelaşi acţionariat, mişcarea fiind una controversată, pentru că a fost posibilă prin ridicarea nejustificată a sechestrului asupra Scudiver. Astfel, statul, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, a rămas cu datoriile Scudiver.
Pe data de 5 iulie 2007, în cadrul unei licitaţii, platforma Tractorul UTB a fost cumpărată de către societatea imobiliară Flavus Invest din Bucureşti, deţinută de fondul britanic de investiţii Centerra Capital Partner. Cumpărătorii activelor Tractorul s-au angajat că vor construi pe locul vechii uzine cel mai mare complex imobiliar din Europa Centrală şi de Est, cu o valoare estimată la 1,5 miliarde de euro. Investiţia se va desfăşura pe zece ani şi va cuprinde un centru comercial de 100.000-150.000 de metri pătraţi construiţi (adică peste 100.000 de metri pătraţi închiriabili), în jur de 100.000 de metri pătraţi de birouri, 7.000-8.000 de apartamente şi un hotel de 4 stele cu 200-250 de camere care va beneficia de un centru de conferinţe de mari dimensiuni. Deşi anunţate de câţiva ani, lucrărilor nu au început, astfel că peisajul fostei uyine este unul realmente dezolant
Unde e Rulmentul?
O soartă similară cu cea a uzinei Tractorul a avut-o Rulmentul, care a luat fiinţă, ca uzină independentă, în 1959. Aici lucrau mii de muncitori, produsele fabricate de ei fiind recunoscute la export pentru calitatea foarte bună. După 1990, soarta uzinei Rulmentul a urmat-o pe cea a vecinei, unde se fabricau tractoare. Ani la rând, din cauza lipsei de comenzi, producţiile au fost tot mai mici, situaţie în care autorităţile au fost nevoite să reducă încetul cu încetul numărul de angajaţi. Singurul an bun după 1990 a fost 1998, când Rulmentul a obţinut o cifră de afaceri de 356,74 miliarde lei şi un profit net de 4,92 miliarde lei. Peste numai şapte ani, Rulmentul Braşov încheia exerciţiul financiar cu pierderi brute de 39,4 milioane de lei. Intrarea inevitabilă în faliment s-a produs în octombrie 2007. Au urmat circa 40 de licitaţii, fie pentru întreaga platformă, fie pentru pachete de bunuri mobile şi imobile, fie pentru active separate. După licitaţii succesive, consorţiul de lichidatori a redus, potrivit legii, valoarea platformei industriale de la 69,4 milioane de euro, la 35,1 milioane de euro. Lichidatorii au anulat însă, pe motiv de neplată, în martie 2009, licitaţia câştigată în decembrie 2008 de societatea Tâmpa Resort SRL. Societatea nu a plătit nici o tranşă din cele 35 de milioane de euro la care îşi adjudecase platforma.
Ca urmare, procedura a fost reluată, iar preţul de vânzare a fost diminuat la 27 de milioane de euro. În 2009, bunurile mobile ale societăţii au fost vândute către compania Silnef MG SRL Braşov pentru 2,5 milioane de euro. În februarie 2010, un pachet de active ale companiei, reprezentând circa 15% din platformă, au fost vândute către compania Sigur Imob SRL, deţinută de Marcela Ţăndărică şi reprezentată de omul de afaceri Ede Erdely, pentru 3 milioane de euro. Adjudecatara licitaţiei a plătit atunci garanţia de 300.000 de euro şi apoi a cerut amânări la plată.
Cumpărătoarea spunea că doreşte să construiască pe activele achiziţionate o mică fabrică de rulmenţi radianţi, cu 350 de angajaţi, majoritatea provenind de la Rulmentul. Restul platformei, circa 85%, a fost cuprins în procedura de dare în plată către creditorii bugetari şi cei garantaţi. Valoarea totală a datoriilor companiei era de 70,474 milioane de euro, dar de recuperat s-au recuperat doar maximum 50%. Astăzi, pe locul fostei Rulmentul, Primăria Braşov intenţionează să dezvolte un parc tehnico-ştiinţific, cu o investiţie de 20 milioane de euro. Municipalitatea care deţine sau administrează deja circa 50% din platformă, în contul datoriei pe care societatea o avea la bugetul local, la AVAS şi la ANAF, va prelua, după ce va fi emisă hotărârea de guvern, alte active imobiliare.
Hidromecanica, demolată din temelii
Altă rană deschisă a industriei braşovene este dispariţia uzinei Hidromecanica. În urma ei au rămas regretele a zecilor de mii de muncitori care au lucrat aici şi un teren viran pe care se va înălţa în curând un hypermarket. Uzina a fost înfiinţată în 1880. Cei aproximativ 6.000 de angajaţi lucrau în ateliere de turnătorie fontă şi prelucrări mecanice, apoi şi în secţiile de turnătorie oţel şi forjă. În clădirea „Hidromecanica”, fosta uzină „Fraţii Schiel” şi fosta întreprindere „Strungul”, după al doilea Război Mondial s-a fabricat primul autobuz şi primul strung românesc. Practic, denumirea uzinei din Centrul Civic a fost schimbată în „Hidromecanica” în 1961, când fabrica s-a specializat în transmisii hidraulice şi turbosuflante pentru motoarele Diesel, iar în 1978, în Tractorul, s-a construit o nouă unitate numită „Hidromecanica 2” care a produs, în special, transmisii hidromecanice.
După Revoluţie, soarta Hidromecanicii şi a miilor de angajaţi s-a schimbat . După ce uzina a fost cumpărată de diverşi acţionari, s-a stins încetul cu încetul. Primul pas a fost făcut în 2001, când a fost cumpărată de societatea Alexander & Co SRL Braşov. Privatizarea s-a dovedit a fi un eşec. Grevele din curtea fabricii şi mitingurile în stradă ale salariaţilor au devenit lucruri obişnuite. A doua privatizare a a avut loc după numai patru ani, când fabrica a fost cumpărată de omul de afaceri Lucian Nicolae Gârbacea, care a deţinut 50,9% din acţiuni, un alt acţionar semnificativ fiind SIF Transilvania cu 45,21%. Chiar şi aşa, cu trecerea anilor, declinul uzinei Hidromecanica era tot mai evident. Apogeul decăderii a fost atins în 2009, când cifra de afaceri a companiei era de 9,4 milioane de lei şi pierderile de 14,8 milioane de lei. Imediat, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a scos la licitaţie platforma Hidromecanica 1.
Terenul cu o suprafaţă de 39.134 de metri pătraţi, deţinut de compania Hidromecanica SA în Centrul Civic, a fost licitat în iunie 2010 şi cumpărat de reţeaua belgiană de hipermarketuri Cora cu 13 milioane de euro. Ulterior, a început demolarea uzinei, în locul ei rămânând doar un maidan. Singurul lucru care mai aduce aminte de fosta fabrică este unitatea numărul doi, de pe platforma de la Tractorul. Aici, o mână de angajaţi mai lucrează pentru export. În locul fostei Hidromecanica este propus un centru de bussines, care presupune o zonă de birouri, un centru comercial şi un magazin. „Firma care deţine terenul are autorizaţie de demolare. Pentru siguranţă, primarul a insistat ca lucrările să se facă etapizat. Acestea s-au încheiat dar încă nu s-a dat autorizaţia de construcţie. E posibil să se facă acolo şi o parcare subterană”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Teren viran imens pe Str. Hărmanului
Istoria a fost „rasă” din temelii şi pe strada Hărmanului, unde altădată funcţionau la capacitate maximă fabrica de mobilă Lemexim, fabrica de uleiuri Lubrifin şi fabrica de scule IUS. În locul celor trei societăţi a apărut cea mai mare suprafaţă de teren viran din centrul Braşovului. Însă, companiile nu au dispărut. Ele au fost nevoite, conform Planului Urbanistic General al Primăriei, să-şi mute secţiile în afara oraşului. Cum era de aşteptat, investitorii din străinătate au fost atraşi de uriaşa platformă industrială, terenurile fiind amplasată într-o zonă intens populată.
Dezvoltatorii străini care au cumpărat terenurile fostelor uzine au promis construcţii moderne, însă, o dată cu criza financiară, proiectele lor au rămas doar pe hârtie.
Societatea IUS SA, cel mai mare producător de unelte şi scule profesionale din România, şi-a încetat activitatea pe platforma de pe strada Hărmanului în 2005, mutându-şi sediul în afara oraşului. Terenul fostei fabrici IUS a trecut de la dezvoltatorul EFG Urban Achiziţii la austriecii de la Immoeast, care doresc implementarea unui proiect imobiliar de 240 milioane de euro. Pe de altă parte, compania Lubrifin a fost preluată de francezii de la Total în 2005, iar în 2007, grupul Ţiriac Holding şi compania spaniolă Riofisa anunţau că vor demara construcţia unui proiect imobiliar la Braşov, pe suprafaţa de teren a fabricii Lemexim.
„Pe terenul imens, unde au avut sediul companiile Lubrifin, IUS şi Lemexim, s-a vorbit de construirea unei zone rezidenţiale cu blocuri şi centre comerciale de dimensiuni reduse. Din păcate, după demolare pe terenul respectiv nu s-a mai întâmplat nimic, potenţialii investitori renunţând”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Primăriei.
Imobiliare, imobiliare şi iar imobiliare
În prezent, austriecii de la Immoeast încearcă să cumpere şi terenurile pe care s-au aflat societăţile comerciale braşovene Lubrifin şi Lemexim. Austriecii deţin deja un teren de patru hectare, care a aparţinut societăţii IUS SA, situat între aceste două suprafeţe pe care doresc să le achiziţioneze. Compania Masterange Imobiliare, care face parte din holdingul afaceristului Ion Ţiriac, a anunţat că intenţionează să construiască pe terenul fostei companii Lemexim un mall şi o serie de blocuri de locuit. Dar pentru că şi austriecii au anunţat în 2009 că vor să construiască un proiect imobiliar de peste 150.000 de metri pătraţi, estimat la 240 de milioane de euro, similar cu cel al lui Ţiriac, cei de la Immoeast
s-au arătat interesaţi ce această suprafaţă, plus cea a fostei rafinării. În lipsa uzinelor care ofereau mii de locuri de muncă, nu ne rămâne decât să aşteptăm ca investitorii străini să construiască zonele moderne promise şi să elimine pârloagele din centrul urbei.
Şi în celălalt capăt al oraşului, pe fosta platformă de la Fartec este preconizază construcţia unui centru comercial. În 2007, compania poloneză Echo Investment, la care miliardarul polonez Michal Solowow deţine acţiuni, a cupărat terenul de patru hectare din Bartolomeu, al Fartec SA Braşov şi a pornit construcţia proiectului, însă într-un ritm mai lent, astfel câ, nici până acum lucrarea nu a prins contur. În timp, investiţia s-a redus la aproape jumătate, adică la 80 milioane de euro. Centrul comercial Korona va avea o suprafaţă totală de 12.000 mp, cu 38.000 mp suprafaţă închiriabilă, 130 de magazine, un centru de bowling, săli de cinema şi 1.300 de locuri de parcare. „Firma din Polonia doreşte să construiască un mall, însă, probabil tot din cauza crizei nu s-au mai dat semne de implementare a proiectului”, a mai spus Sorin Toarcea.
Tot în cartierul Bartolomeu a funcţionat zeci de ani uzina Romradiatoare. Însă, din cauza unor datorii la finanţe, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a scos la licitaţie o mare parte din fabrică, aceasta fiind achiziţionată de un dezvoltator imobiliar. La vremea respectivă, în plin boom imobiliar, uzina a fost cumpărată la mp, preţul plătit fiind unul derizoriu. În aceste condiţii, Romradiatoare a fost nevoită să se mute, sediul actual fiind în cadrul Parcului Industrial Carfil.
Din păcate, nu am reuşit să aflăm câţi angajaţi mai are astăzi Romradiatoare şi la ce scară mai produce, directorul societăţii nefiind de găsit.
Şi uzinele Carfil şi Fartec funcţionează, însă la capacitate mult mai mică decât în anii de după 1990. De exemplu, un angajat al uzinei Carfil povestea în urmă cu câteva luni că „mai suntem câteva sute de angajaţi şi există tot felul de zvonuri ca urmează să se închidă fabrica”. Din păcate, directorul societăţii nu a putut fi găsit pentru a-şi exprima punctul de vedere în legătură cu situaţia companiei pe care o conduce. Nici despre uzina Fartec, care s-a mutat pe platforma Roman cu câteva sute de angajaţi, nu am reuşit să aflăm mare lucru site-ul oficial nefurnizând nici o informaţie economico-financiară. Un lucru este cert, societatea funcţionează.
„Mini-Metrom”, pe linia de plutire
O altă uzină care din fericire nu a dispărut din peisajul economic este Metrom. Aceasta însă nu mai produce aşa cum o făcea pe vremuri. Din cele câteva mii de angajaţi care lucrau aici înainte de 1990, astăzi numai Metrom are doar 200 de salariaţi şi produce o gamă variată de tablă şi benzi de cupru şi aliaje de cupru. Potrivit directorului ei, Vasile Marinescu, „este clar că nu ne desfăşurăm activitatea aşa cum o făceam înainte de 1990, dar suntem pe linia de plutire. Chiar dacă nu avem comenzi de la stat lucrăm pentru export. În ciuda tuturor intereselor, Metrom încă există şi funcţionează”. Dacă uzina Metrom are 200 de angajaţi, pe platforma Parcului Industrial muncesc însă 1.000 de braşoveni. „Le-am creat tuturor firmelor de pe platformă toate condiţiile pentru a putea funcţiona în condiţii normale”, a adăugat directorul Metrom, Vasile Marinescu.
Producţia continuă şi la IAR Ghimbav, unde potrivit spuselor directorului general, Neculai Banea, lucrează 315 angajaţi. În ceea ce priveşte performanţele economice ale IAR Ghimbav, potrivit bilanţului financiar pe anul 2011, la 31 decembrie 2011, societatea a avut un profit de 2,897 milioane lei, puţin mai mic decât cel din 2010, şi avea de încasat creanţe comerciale de 16,162 milioane lei.
Roman SA, în situaţie dificilă
Ultima redută a marii industrii braşovene, Roman SA, este astăzi într-o situaţie destul de dificilă. Patronul ei, Ioan Neculaie, ne-a povestit că „se încearcă închiderea acestei fabrici unice în ţara noastră. Suntem în proces cu Finanţele, pentru deducerea unei TVA de 200 de miliarde de lei vechi. Eu am făcut absolut totul pentru a ţine pe linia de plutire această societate, însă văd că sunt încolţit de toţi, de finanţe, cu problema TVA, de Primărie pentru plata taxelor la bugetul de stat, deşi legea spune altceva, aşa că nu ştiu cât timp mai poate produce Roman. Uzina nu şi-a oprit activitatea în nici un moment, dar în condiţiile actuale nu se mai poate lucra nici măcar pentru plata salariilor. Probabil o să trimit oamenii acasă. Spun aceste lucruri, poate le aud şi primul ministru şi cei în măsură să ia decizii”.
Din păcate, în plină criză economică şi în lipsa unui ajutor al statului, deşi fabrica este unică în România, Roman produce mult mai puţin decât o făcea pe vremuri. Din cei peste 20.000 de angajaţi, astăzi „au rămas 700-800, poate 1.000. Nu contează câţi angajaţi sunt important este că sunt. Dar nu ştiu pentru câtă vreme de acum înainte”, a adăugat Ioan Neculaie. În aceste condiţii, pe platforma Roman îşi desfăşoară activitatea multe firme din diverse domenii de activitate. În rest, numai halele părăsite sau lăsate în ruină mai amintesc de marea fabrică de autocamioane de la Braşov.
Antonio Zota
De la Revoluţie şi până acum, Braşovul s-a schimbat enorm. Din cea mai industrializată regiune a ţării, după Bucureşti desigur, zona Braşovului şi-a pierdut identitatea. Rând pe rând, marile uzine, Tractorul UTB, Rulmentul şi Hidromecanica, au fost rase la propriu de pe faţa pământului, iar altele, precum Roman, IAR Ghimbav, Fartec, Metrom sau Carfil, funcţionează la scară mult mai mică decât o făceau pe vremuri.
De asemenea, multe alte fabrici şi ateliere din oraş au devenit istorie. În locul lor, „investitorii” au amenajat spaţii de închiriat, magazinaşe, baruri sau birouri care te îmbie cu tot soiul de „oferte”.
Tractorul UTB, „tras” în şanţ de „şofer”!
Probabil cea mai tragică dispariţie este cea a uzinei Tractorul Braşov (UTB), o companie specializată în producţia de tractoare, singura de acest fel din sud-est-ul Europei. Înfiinţată în 1925 ca fabrică de avioane (IAR Braşov), după venirea în 1946 a comuniştilor la putere, care au confiscat o mare parte din utilaje în contul despăgubirilor de război, producţia a fost orientată spre fabricarea de tractoare. Primul model scos pe piaţă a fost IAR 22. În 1948 fabrica devine Uzina Tractorul Braşov şi, cu începere din 1960, apar pe piaţă primele modele de concepţie integral românească, alături de cele cu motor Fiat.
În anul 1990, uzina avea 23.000 de angajaţi şi de bine de rău producea pentru agricultura românească, dar livra şi la export. Din păcate, managementul defectuos, voit sau nu, al tuturor directorilor care s-au perindat pe acolo, prestaţia marilor lideri sindicali, împreună cu dezinteresul guvernanţilor post-decembrişti de a păstra un brand naţional, au băgat uzina, până la urmă, în mormânt.
Nu de puţine ori, angajaţii uzinei au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de tergiversările guvernanţilor. Pentru a înţelege scara la care Tractorul a ajuns să fie manageriat trebuie spus că în anul 2002 compania a produs circa 4.000 de tractoare, deşi avea o capacitate de producţie de 32.000 de tractoare/an. În schimb, agricultura românească mecanizată în mică măsură creştea şi creşte şi astăzi mai mult sub loviturile de sapă ale ţăranilor.
În anul 2004, societatea a fost la un pas de privatizare, cumpărătorul fiind fabrica de tractoare din Italia Landini, dar, din cauza neînţelegerilor cu autorităţile locale şi din cauza alegerilor de atunci, privatizarea nu a mai avut loc. Au mai venit investitori străini, chinezi, indieni, sud-coreeni, dar au renunţat, în faţa condiţiilor care li s-au pus. Cu toate acestea, uzina şi-a continuat producţia, din 2004 trecând la fabricarea tractoarelor din gama „4”.
Privatizări de „succes”
În 2007 uzina a fost închisă, intrând în lichidare. Astăzi, numai halele părăsite şi poveştile foştilor angajaţi stau mărturie că pe-acolo, pe vremuri se producea masiv şi româneşte.
În anul 1999, prin divizarea societăţi Tractorul Braşov au rezultat şase societăţi comerciale care ulterior au fost scoase la vânzare: Frimut UTB, Rentcom UTB, Prorem UTB, AWE-HD, MUM-UTB, Scudiver UTB.
În septembrie 2002, pachetul de 50,1% din acţiunile Prorem a fost vândut de APAPS unei persoane fizice. Acesta a fost director administrativ la Banca Română de Scont şi unul din oamenii de încredere ai fostului ei preşedinte, Teodor Nicolăescu. În anul 2002, Prorem avea 246 de angajaţi, iar în anul 2004, numărul acestora a ajuns la 74.
Tot în septembrie 2002, APAPS a vândut pachetul majoritar de acţiuni de 51% de la Scudiver către un investitor privat. Ulterior, activele Scudiver au fost trecute pe o nouă companie, SUDV, cu acelaşi acţionariat, mişcarea fiind una controversată, pentru că a fost posibilă prin ridicarea nejustificată a sechestrului asupra Scudiver. Astfel, statul, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, a rămas cu datoriile Scudiver.
Pe data de 5 iulie 2007, în cadrul unei licitaţii, platforma Tractorul UTB a fost cumpărată de către societatea imobiliară Flavus Invest din Bucureşti, deţinută de fondul britanic de investiţii Centerra Capital Partner. Cumpărătorii activelor Tractorul s-au angajat că vor construi pe locul vechii uzine cel mai mare complex imobiliar din Europa Centrală şi de Est, cu o valoare estimată la 1,5 miliarde de euro. Investiţia se va desfăşura pe zece ani şi va cuprinde un centru comercial de 100.000-150.000 de metri pătraţi construiţi (adică peste 100.000 de metri pătraţi închiriabili), în jur de 100.000 de metri pătraţi de birouri, 7.000-8.000 de apartamente şi un hotel de 4 stele cu 200-250 de camere care va beneficia de un centru de conferinţe de mari dimensiuni. Deşi anunţate de câţiva ani, lucrărilor nu au început, astfel că peisajul fostei uyine este unul realmente dezolant
Unde e Rulmentul?
O soartă similară cu cea a uzinei Tractorul a avut-o Rulmentul, care a luat fiinţă, ca uzină independentă, în 1959. Aici lucrau mii de muncitori, produsele fabricate de ei fiind recunoscute la export pentru calitatea foarte bună. După 1990, soarta uzinei Rulmentul a urmat-o pe cea a vecinei, unde se fabricau tractoare. Ani la rând, din cauza lipsei de comenzi, producţiile au fost tot mai mici, situaţie în care autorităţile au fost nevoite să reducă încetul cu încetul numărul de angajaţi. Singurul an bun după 1990 a fost 1998, când Rulmentul a obţinut o cifră de afaceri de 356,74 miliarde lei şi un profit net de 4,92 miliarde lei. Peste numai şapte ani, Rulmentul Braşov încheia exerciţiul financiar cu pierderi brute de 39,4 milioane de lei. Intrarea inevitabilă în faliment s-a produs în octombrie 2007. Au urmat circa 40 de licitaţii, fie pentru întreaga platformă, fie pentru pachete de bunuri mobile şi imobile, fie pentru active separate. După licitaţii succesive, consorţiul de lichidatori a redus, potrivit legii, valoarea platformei industriale de la 69,4 milioane de euro, la 35,1 milioane de euro. Lichidatorii au anulat însă, pe motiv de neplată, în martie 2009, licitaţia câştigată în decembrie 2008 de societatea Tâmpa Resort SRL. Societatea nu a plătit nici o tranşă din cele 35 de milioane de euro la care îşi adjudecase platforma.
Ca urmare, procedura a fost reluată, iar preţul de vânzare a fost diminuat la 27 de milioane de euro. În 2009, bunurile mobile ale societăţii au fost vândute către compania Silnef MG SRL Braşov pentru 2,5 milioane de euro. În februarie 2010, un pachet de active ale companiei, reprezentând circa 15% din platformă, au fost vândute către compania Sigur Imob SRL, deţinută de Marcela Ţăndărică şi reprezentată de omul de afaceri Ede Erdely, pentru 3 milioane de euro. Adjudecatara licitaţiei a plătit atunci garanţia de 300.000 de euro şi apoi a cerut amânări la plată.
Cumpărătoarea spunea că doreşte să construiască pe activele achiziţionate o mică fabrică de rulmenţi radianţi, cu 350 de angajaţi, majoritatea provenind de la Rulmentul. Restul platformei, circa 85%, a fost cuprins în procedura de dare în plată către creditorii bugetari şi cei garantaţi. Valoarea totală a datoriilor companiei era de 70,474 milioane de euro, dar de recuperat s-au recuperat doar maximum 50%. Astăzi, pe locul fostei Rulmentul, Primăria Braşov intenţionează să dezvolte un parc tehnico-ştiinţific, cu o investiţie de 20 milioane de euro. Municipalitatea care deţine sau administrează deja circa 50% din platformă, în contul datoriei pe care societatea o avea la bugetul local, la AVAS şi la ANAF, va prelua, după ce va fi emisă hotărârea de guvern, alte active imobiliare.
Hidromecanica, demolată din temelii
Altă rană deschisă a industriei braşovene este dispariţia uzinei Hidromecanica. În urma ei au rămas regretele a zecilor de mii de muncitori care au lucrat aici şi un teren viran pe care se va înălţa în curând un hypermarket. Uzina a fost înfiinţată în 1880. Cei aproximativ 6.000 de angajaţi lucrau în ateliere de turnătorie fontă şi prelucrări mecanice, apoi şi în secţiile de turnătorie oţel şi forjă. În clădirea „Hidromecanica”, fosta uzină „Fraţii Schiel” şi fosta întreprindere „Strungul”, după al doilea Război Mondial s-a fabricat primul autobuz şi primul strung românesc. Practic, denumirea uzinei din Centrul Civic a fost schimbată în „Hidromecanica” în 1961, când fabrica s-a specializat în transmisii hidraulice şi turbosuflante pentru motoarele Diesel, iar în 1978, în Tractorul, s-a construit o nouă unitate numită „Hidromecanica 2” care a produs, în special, transmisii hidromecanice.
După Revoluţie, soarta Hidromecanicii şi a miilor de angajaţi s-a schimbat . După ce uzina a fost cumpărată de diverşi acţionari, s-a stins încetul cu încetul. Primul pas a fost făcut în 2001, când a fost cumpărată de societatea Alexander & Co SRL Braşov. Privatizarea s-a dovedit a fi un eşec. Grevele din curtea fabricii şi mitingurile în stradă ale salariaţilor au devenit lucruri obişnuite. A doua privatizare a a avut loc după numai patru ani, când fabrica a fost cumpărată de omul de afaceri Lucian Nicolae Gârbacea, care a deţinut 50,9% din acţiuni, un alt acţionar semnificativ fiind SIF Transilvania cu 45,21%. Chiar şi aşa, cu trecerea anilor, declinul uzinei Hidromecanica era tot mai evident. Apogeul decăderii a fost atins în 2009, când cifra de afaceri a companiei era de 9,4 milioane de lei şi pierderile de 14,8 milioane de lei. Imediat, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a scos la licitaţie platforma Hidromecanica 1.
Terenul cu o suprafaţă de 39.134 de metri pătraţi, deţinut de compania Hidromecanica SA în Centrul Civic, a fost licitat în iunie 2010 şi cumpărat de reţeaua belgiană de hipermarketuri Cora cu 13 milioane de euro. Ulterior, a început demolarea uzinei, în locul ei rămânând doar un maidan. Singurul lucru care mai aduce aminte de fosta fabrică este unitatea numărul doi, de pe platforma de la Tractorul. Aici, o mână de angajaţi mai lucrează pentru export. În locul fostei Hidromecanica este propus un centru de bussines, care presupune o zonă de birouri, un centru comercial şi un magazin. „Firma care deţine terenul are autorizaţie de demolare. Pentru siguranţă, primarul a insistat ca lucrările să se facă etapizat. Acestea s-au încheiat dar încă nu s-a dat autorizaţia de construcţie. E posibil să se facă acolo şi o parcare subterană”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Teren viran imens pe Str. Hărmanului
Istoria a fost „rasă” din temelii şi pe strada Hărmanului, unde altădată funcţionau la capacitate maximă fabrica de mobilă Lemexim, fabrica de uleiuri Lubrifin şi fabrica de scule IUS. În locul celor trei societăţi a apărut cea mai mare suprafaţă de teren viran din centrul Braşovului. Însă, companiile nu au dispărut. Ele au fost nevoite, conform Planului Urbanistic General al Primăriei, să-şi mute secţiile în afara oraşului. Cum era de aşteptat, investitorii din străinătate au fost atraşi de uriaşa platformă industrială, terenurile fiind amplasată într-o zonă intens populată.
Dezvoltatorii străini care au cumpărat terenurile fostelor uzine au promis construcţii moderne, însă, o dată cu criza financiară, proiectele lor au rămas doar pe hârtie.
Societatea IUS SA, cel mai mare producător de unelte şi scule profesionale din România, şi-a încetat activitatea pe platforma de pe strada Hărmanului în 2005, mutându-şi sediul în afara oraşului. Terenul fostei fabrici IUS a trecut de la dezvoltatorul EFG Urban Achiziţii la austriecii de la Immoeast, care doresc implementarea unui proiect imobiliar de 240 milioane de euro. Pe de altă parte, compania Lubrifin a fost preluată de francezii de la Total în 2005, iar în 2007, grupul Ţiriac Holding şi compania spaniolă Riofisa anunţau că vor demara construcţia unui proiect imobiliar la Braşov, pe suprafaţa de teren a fabricii Lemexim.
„Pe terenul imens, unde au avut sediul companiile Lubrifin, IUS şi Lemexim, s-a vorbit de construirea unei zone rezidenţiale cu blocuri şi centre comerciale de dimensiuni reduse. Din păcate, după demolare pe terenul respectiv nu s-a mai întâmplat nimic, potenţialii investitori renunţând”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Primăriei.
Imobiliare, imobiliare şi iar imobiliare
În prezent, austriecii de la Immoeast încearcă să cumpere şi terenurile pe care s-au aflat societăţile comerciale braşovene Lubrifin şi Lemexim. Austriecii deţin deja un teren de patru hectare, care a aparţinut societăţii IUS SA, situat între aceste două suprafeţe pe care doresc să le achiziţioneze. Compania Masterange Imobiliare, care face parte din holdingul afaceristului Ion Ţiriac, a anunţat că intenţionează să construiască pe terenul fostei companii Lemexim un mall şi o serie de blocuri de locuit. Dar pentru că şi austriecii au anunţat în 2009 că vor să construiască un proiect imobiliar de peste 150.000 de metri pătraţi, estimat la 240 de milioane de euro, similar cu cel al lui Ţiriac, cei de la Immoeast
s-au arătat interesaţi ce această suprafaţă, plus cea a fostei rafinării. În lipsa uzinelor care ofereau mii de locuri de muncă, nu ne rămâne decât să aşteptăm ca investitorii străini să construiască zonele moderne promise şi să elimine pârloagele din centrul urbei.
Şi în celălalt capăt al oraşului, pe fosta platformă de la Fartec este preconizază construcţia unui centru comercial. În 2007, compania poloneză Echo Investment, la care miliardarul polonez Michal Solowow deţine acţiuni, a cupărat terenul de patru hectare din Bartolomeu, al Fartec SA Braşov şi a pornit construcţia proiectului, însă într-un ritm mai lent, astfel câ, nici până acum lucrarea nu a prins contur. În timp, investiţia s-a redus la aproape jumătate, adică la 80 milioane de euro. Centrul comercial Korona va avea o suprafaţă totală de 12.000 mp, cu 38.000 mp suprafaţă închiriabilă, 130 de magazine, un centru de bowling, săli de cinema şi 1.300 de locuri de parcare. „Firma din Polonia doreşte să construiască un mall, însă, probabil tot din cauza crizei nu s-au mai dat semne de implementare a proiectului”, a mai spus Sorin Toarcea.
Tot în cartierul Bartolomeu a funcţionat zeci de ani uzina Romradiatoare. Însă, din cauza unor datorii la finanţe, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a scos la licitaţie o mare parte din fabrică, aceasta fiind achiziţionată de un dezvoltator imobiliar. La vremea respectivă, în plin boom imobiliar, uzina a fost cumpărată la mp, preţul plătit fiind unul derizoriu. În aceste condiţii, Romradiatoare a fost nevoită să se mute, sediul actual fiind în cadrul Parcului Industrial Carfil.
Din păcate, nu am reuşit să aflăm câţi angajaţi mai are astăzi Romradiatoare şi la ce scară mai produce, directorul societăţii nefiind de găsit.
Şi uzinele Carfil şi Fartec funcţionează, însă la capacitate mult mai mică decât în anii de după 1990. De exemplu, un angajat al uzinei Carfil povestea în urmă cu câteva luni că „mai suntem câteva sute de angajaţi şi există tot felul de zvonuri ca urmează să se închidă fabrica”. Din păcate, directorul societăţii nu a putut fi găsit pentru a-şi exprima punctul de vedere în legătură cu situaţia companiei pe care o conduce. Nici despre uzina Fartec, care s-a mutat pe platforma Roman cu câteva sute de angajaţi, nu am reuşit să aflăm mare lucru site-ul oficial nefurnizând nici o informaţie economico-financiară. Un lucru este cert, societatea funcţionează.
„Mini-Metrom”, pe linia de plutire
O altă uzină care din fericire nu a dispărut din peisajul economic este Metrom. Aceasta însă nu mai produce aşa cum o făcea pe vremuri. Din cele câteva mii de angajaţi care lucrau aici înainte de 1990, astăzi numai Metrom are doar 200 de salariaţi şi produce o gamă variată de tablă şi benzi de cupru şi aliaje de cupru. Potrivit directorului ei, Vasile Marinescu, „este clar că nu ne desfăşurăm activitatea aşa cum o făceam înainte de 1990, dar suntem pe linia de plutire. Chiar dacă nu avem comenzi de la stat lucrăm pentru export. În ciuda tuturor intereselor, Metrom încă există şi funcţionează”. Dacă uzina Metrom are 200 de angajaţi, pe platforma Parcului Industrial muncesc însă 1.000 de braşoveni. „Le-am creat tuturor firmelor de pe platformă toate condiţiile pentru a putea funcţiona în condiţii normale”, a adăugat directorul Metrom, Vasile Marinescu.
Producţia continuă şi la IAR Ghimbav, unde potrivit spuselor directorului general, Neculai Banea, lucrează 315 angajaţi. În ceea ce priveşte performanţele economice ale IAR Ghimbav, potrivit bilanţului financiar pe anul 2011, la 31 decembrie 2011, societatea a avut un profit de 2,897 milioane lei, puţin mai mic decât cel din 2010, şi avea de încasat creanţe comerciale de 16,162 milioane lei.
Roman SA, în situaţie dificilă
Ultima redută a marii industrii braşovene, Roman SA, este astăzi într-o situaţie destul de dificilă. Patronul ei, Ioan Neculaie, ne-a povestit că „se încearcă închiderea acestei fabrici unice în ţara noastră. Suntem în proces cu Finanţele, pentru deducerea unei TVA de 200 de miliarde de lei vechi. Eu am făcut absolut totul pentru a ţine pe linia de plutire această societate, însă văd că sunt încolţit de toţi, de finanţe, cu problema TVA, de Primărie pentru plata taxelor la bugetul de stat, deşi legea spune altceva, aşa că nu ştiu cât timp mai poate produce Roman. Uzina nu şi-a oprit activitatea în nici un moment, dar în condiţiile actuale nu se mai poate lucra nici măcar pentru plata salariilor. Probabil o să trimit oamenii acasă. Spun aceste lucruri, poate le aud şi primul ministru şi cei în măsură să ia decizii”.
Din păcate, în plină criză economică şi în lipsa unui ajutor al statului, deşi fabrica este unică în România, Roman produce mult mai puţin decât o făcea pe vremuri. Din cei peste 20.000 de angajaţi, astăzi „au rămas 700-800, poate 1.000. Nu contează câţi angajaţi sunt important este că sunt. Dar nu ştiu pentru câtă vreme de acum înainte”, a adăugat Ioan Neculaie. În aceste condiţii, pe platforma Roman îşi desfăşoară activitatea multe firme din diverse domenii de activitate. În rest, numai halele părăsite sau lăsate în ruină mai amintesc de marea fabrică de autocamioane de la Braşov.
Antonio Zota
